Definiție și aplicabilitate

Orice membru al personalului medical căruia conştiinţa sau credinţa religioasă nu-i permit practicarea sau asistarea avortului, a eutanasiei sau a altor acte care au drept consecință directă sau indirectă distrugerea unei vieți umane, precum fertilizarea in vitro, are dreptul de a refuza cererea pacientului sau a superiorilor săi.

  • Situaţia este aceeaşi pentru farmaciştii care refuză eliberarea “pilulei de a doua zi” (abortivă).
  • Unitățile sanitare se pot prevala de același drept pentru a refuza găzduirea/oferirea unor astfel de proceduri.
  • Dreptul la obiecţia pe motive de conştiinţă este întemeiat pe etica medicală şi pe dreptul natural, fiind totodată un drept fundamental, protejat de Constituția României, de legislaţia națională şi de cea europeană.
  • Codul deontologic al medicului din România recunoaşte acest drept.
  • Avortul nu face parte din drepturile protejate la nivel internaţional.

Refuzul personalului medical de a practica sau asista o întrerupere de sarcină la cerere este una din cel mai des întâlnite situaţii conflictuale între drepturile medicului şi cele ale pacientului. Acest refuz poartă numele de “obiecţie pe motive de conştiinţă” (sau morală) şi are la bază contradicţia între solicitarea pacientului şi principiile religioase sau morale ale membrului personalului medical, respectiv între autonomia medicului și presupusa binefacere a pacientului.

Deşi este, încă, puțin folosită în România, totuși în ultimii ani numărul medicilor care apelează la dreptul de a uza de aceasta a crescut și au apărut chiar situații de unități sanitare în care avortul la cerere nu mai este disponibil deloc. În numeroase ţări occidentale mai bine de jumătate din personalul de specialitate nu practică sau nu a practicat niciodată avortul. (ex. Italia)